Cum este să fii pacient la SC SPITALIS Negrești?!

Materialul l-am împărțit exact cum am notat și postat zilnic  pe facebook convingerile mele în cele șase zile de prezență în cadrul clinicii SC SPITALIS Negrești ca pacient.

Vă asigur că nu am făcut parte absolut niciodată din vreun partid politic, nu fac parte și nici nu voi face parte, nu mi s-a oferit și nu am primit de la nimeni nimic pentru a scrie acest material cu aspectele constatate de mine la SC SPITALIS Negrești.


Ziua I  SC Spitalis Negreşti SRL un adevărat exemplu de bune practici medicale în județul Vaslui!
 
Pentru că am auzit tot felul de aprecieri pozitive şi cuvinte frumoase din partea multor locuitori ai Negrestiului şi din zonele apropiate acestuia care mi-au spus că au mers şi merg cu maximă încredere la o clinică medicală ce se află amplasată în fosta curte a Spitalului Negreşti, despre care știam, că există întrucât am si filmat doua materiale pe teme ce priveau acțiuni și eforturi de redeschidere a spitalului din zonă, dar știți și dumneavoastră, că dacă nu se află într-un oraș mare, cu un nume mare de firmă medicală, având un alt criteriu de evaluare nu știi dacă să mergi sau nu.
 
Am hotărât totuși ca măcar odată analizele medicale şi controlul medical periodic din partea unui medic specialist reumatolog pentru spondilita anchilozantă cu care sunt diagnosticat de mulți ani, o boală care adeseori mă împiedică să și merg când puseurile dureroase inflamatoare revin și revin, să nu le mai fac într-o clinică renumită din ţară, cu preţuri pe măsură, ci aici, la Negreşti, în județul Vaslui, pentru a mă convinge de ceea ce alţii afirmau, gândindu-mă că dacă nu îmi place ceva, fără probleme voi merge ulterior în altă parte.
 
Acum, după ce azi am fost la SC Spitalis Negreşti SRL pot să vă confirm tuturor celor care veți citi această postare calitatea excepţională a serviciilor medicale acordate dar şi un comportament atât de frumos și profesionist al personalului angajat încât rar întilnești şi în clinicile medicale particulare, iar şi mai rar în Spitalele de Stat.
Trebuie să recunoaștem aceasta.
 
Vă confirm că în baza biletului de trimitere de la medicul de familie absolut orice control cuprins în cadrul contractului cu Casa de Asigurări este gratuit.
 
De asemenea la fel de important pentru cetățenii cu venituri modeste din această parte săracă a țării este că nici nu se pune problema primirii de către personalul angajat medical, medici şi asistente, chiar şi a ceea ce mulţi denumesc gesturi de consideraţie, de la lucrurile mari şi până la o simplă ciocolată sau orice altceva.
 
Nici nu mi-a venit să cred 🙂
Amabilitatea, zâmbetele, voia bună, profesionalismul sunt cartea de vizită pe care o poţi citi şi totodată trăi la propriu din partea personalului medical pentru pacienţi indiferent cine sunt sau de categoria socială din care provin.
 
Dar să aflaţi cum a decurs vizita.
De la cetățenii din această zonă am aflat că la această clinică privată sunt următoarele secţii: recuperare medicală, chirurgie generală, obstretică-ginecologie, pediatrie. Am rămas puțin uimit că aici se află o secție ce include tratamentul reumatismului cu afecțiunile lui.
 
Am mers la medicul de familie si am solicitat un bilet de trimitere.
M-am prezentat la recepţia unităţii medicale unde am constatat că erau mai multe persoane, sosite ca pacienţi.
Fiecăruia i s-a vorbit cu amabilitate, am fost notaţi într-un registru iar apoi îndrumaţi către locul unde era necesar să ajungă fiecare. În cazul meu a fost secţia recuperare medicală.
 
La un interval de câteva minute o doamnă asistentă iese din cabinetul medical și întreabă amabil cine s-a mai prezentat solicitând biletul de trimitere, apoi in ordinea venirii fiecare, invitat, intră la medicul specialist.
 
Discutând cu ceilalţi pacienți de pe hol, așezați pe scaune, am aflat că aceştia vin cu încredere aici de aproximativ doi ani de zile, merg chiar la toate secţiile unde este nevoie, au încredere deplină în medici întrucât sunt buni profesionişti ce provin din Spitale de prestigiu din Iaşi şi că absolut niciodată deşi după fiecare tratament au încercat să îşi exprime recunoştinţa prin mici gesturi cu un buchet de flori sau altele, în fiecare împrejurare, cadrele medicale zâmbitoare, au spus că mulţumesc pentru intenţie dar în această clinică medicală actul medical se execută fără condiţionarea sau primirea ulterioară a oricărui lucru şi că un simplu mulţumesc este de ajuns ca şi pe ele să le facă fericite.
 
O altă persoană mi-a spus că atunci când a încercat să ofere o ciocolată cadrul medical a îmbrăţişat-o şi a spus că această îmbrăţişare este îndeajuns ca mulţumire.
 
Discuţiile le-am avut cu 5 persoane care aşteptau acolo rândul, pentru a fi invitate la controlul medical efectuat de o doamnă medic reumatolog.
 
Fiecare mi-a spus aspecte asemănătoare dar cel cu îmbrățișarea m-a impresionat.
 
Un alt aspect remarcat este că toate culoarele şi cabinetele medicale văzute de mine strălucesc de curăţenie iar mai multe persoane desemnate probabil cu curățenia continuu cât am aşteptat acolo întrețin curățenia.
 
Controlul medical s-a realizat atât prin dialogul medic-pacient dar şi o analiză medicală proprie a doamnei medic amănunţită, cu maximă atenţie, consemnarea şi stabilirea unor proceduri medicale, examene clinice, recoltări etc pentru un diagnostic si tratament eficient.
 
De aici am fost îndrumat, mai bine zis am fost condus de o doamnă asistenţă către un alt cabinet medical unde fişa personală întocmită a fost predată unei alte doamnei asistente, înregistrată şi notată. Mi s-au adresat din nou un set de întrebări, notate datele de contact şi mi să spus că voi fi anunţat telefonic despre data planificării procedurilor.
 
Am observat că așa se procedează cu fiecare pacient.
 
Nici nu am ajuns bine acasă că am și fost sunat pe telefonul fix iar o voce amabilă, m-a anunţat că sună din partea SC Spitalis Negreşti SRL şi mi s-au comunicat toate procedurile ce urmează să fie realizate, datele şi orarul.
 
Nu am să dau numele clinicilor medicale particulare la care în mod repetat ani de zile pentru controale medicale, diagnostic si tratament am mers şi am plătit bani buni ca taxa de consultație dar am să dau numele şi am să recomand tuturor clinica medicală SC Spitalis Negreşti SRL un adevărat exemplu de bune practici medicale la care toţi vasluienii pot veni cu încredere şi unde vor beneficia de procedurile medicale şi controale absolut gratuit pentru serviciile decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.
 
Felicitări domnule director Şerban Nicolae.
Aprecierile mele sincere personalului acestei unităţi medicale întrucât mai rar asemenea cadre medicale!
 
 La plecare am solicitat personalului de la recepție permisiunea daca se poate de a sta zece minute la discuții cu directorul instituției domnul doctor Șerban Iulian și dacă se poate să merg la dumnealui fiind îndrumat în biroul acestuia unde deși era foarte ocupat și-a luat cele zece minute din timpul prețios.
 
Mi-a răspuns concret și sigur la întrebările adresate.
 
Mi-a spus că în primul rând s-a gândit când a deschis această clinică medicală la cetățenii nevoiași din această zonă, că a făcut și face eforturi incredibile ca medici profesioniști recunoscuți din Iași să vină aici, că a făcut mari eforturi să formeze de asemenea o echipă de asistenți medicali buni profesioniști și ca niciodată în clinica dumnealui nu va exista practica care se regăște în alte părți a executării unui act medical condiționat de ceva înainte sau după.
 
Să dea Dumnezeu așa să și rămână pentru totodeauna.
 
L-am felicitat și îl felicit cu ocazia acestei postări cu sinceritate pentru o asemenea clinică medicală, pentru asemenea personal si tratamente medicale prescrise și aplicate.
 
P.S. Cu cea mai mare încredere cred că se merită ca ceea ce se face la acest nivel în clinica SC Spitalis Negreşti SRL să fie făcut și în cadrul clădirii fostului Spital Municipal Negrești înainte de a începe să se prăbușescă, întrucât înauntru e dezastru.
 
Ceea ce face un OM, în persoana doctorului Șerban Iulian și echipa dumnealui în Negrești demonstrează că poate exista performanță și excelență medicală de cel mai înalt nivel și în orașul nostru Negrești, din județul Vaslui, în cadrul unui spital!

Ziua a II-a Mi s-a făcut un masaj la SC Spitalis Negrești de nu vă imaginați iar împreună cu procedurile de fizioterapie mă simt de parcă am fost în stațiune la Băile Felix. Aveam mușchii spatelui atât de blocați iar acum îmi vine să zburd.

Și totul doar în baza biletului de trimitere de la medicul de familie! Felicitări Spitalis Negrești!

P. S. Vineri am să descriu mai în amănunt de ce este necesar să fie redeschis Spitalul Negrești și încredințat bineînțeles unei Societăți care a demonstrat și demonstrează continuu corectitudinea și dăruirea din partea personalului medical în oferirea unor servicii medicale de calitate.


Ziua a III-a Chiar acum… îmi aștept rândul de a întra la masaj și electroterapie la SC Spitalis Negrești unde biletul de trimitere de la medicul de familie este suficient pentru aceste proceduri și nu ți pretind bani pentru actul medical ce este oferit și realizat din suflet.

Încă doua persoane mi-au confirmat ca vin de mai mulți ani și niciodată nu s-a pus problema de asa ceva. Ce frumos! P. S. Așteptările mele sunt ca aleșii locali, acei consilieri, care poate din lipsa de cunoștințe privind modul cum se efectuează actul medical la SC Spitalis Negrești să pună umărul la redeschiderea spitalului pentru ca locuitorii Negrești ului sa beneficieze de servicii medicale 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână!

 

 


Ziua a IV-A Astăzi la SC SPITALIS Ngerești mi s-a făcut EKG-ul și mi s-au recoltat probele biologice în vedere efectuării unor analize la sânge.

 
Din nou o zi minunată petrecută la SC SPITALIS Negrești, clinica privată unde doar în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, fărăr șpăgi, fără cadouri, fără alte pretenții desfășoară un act medical de calitate, profesionist.
 
Cât de frumos s-au purtat. Cât de civilizat. Și când mă gândesc că ani de zile, peste 10, considerând că Negreștiul și alte locuri din țară nu se ridică la nivelul Clujului, Sibiului, Brașovului etc mergeam în aceste orașe și îmi făceam tratamentele medicale ce mă costau anual mii de lei iar aici aceleași tratamente, aceleași proceduri sunt făcute gratuit, doar în baza biletului de trimitere extraordinar.

 


Ziua a V-a  Cu puțin timp înainte de a întra la o noua serie de proceduri pe holul de la Secția recuperare medicală a SC Spitalis Negrești unde doar în baza biletului de trimitere fără șpăgi și atenții ți se fac și analize medicale complete și proceduri ce țin de balneo-fiziio-kinetoterapie..

P. S. Azi am mai descoperit încă unul care se opune ca actuala clădire a Spitalului Negrești care se distruge de tot să fie încredințată celor care pot face ceva.
Ce om fără inimă. Să ne rugam pentru el!

 


 

 În orașul Negrești aflat în cea mai defavorizată zonă a județului Vaslui conform datele INS clădirea Spitalului Negrești se prăpădește pe zi ce trece.

Singurul ofertant care face apel necontenit la adresa celor care i-l pot încredința pentru a-l repune pe picioare este și singurul care a dovedit, dovedește și oferă un act medical de calitate, doar în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, fără șpăgi, fără intervenții, fără cadouri sau atenții, cu un personal de calitate, bine pregătit profesional, cu o dotare tehnico-materială foarte sbună, respectiv aparatură și instrumentar medical pe măsură.
 
Negreștiul are șansa de a deveni chiar un centru medical al zonei, al județului Vaslui.
 
În perioada aceasta în care am beneficiat de tratament medical am discutat cu peste 30 de persoane. Multe din acestea mi-au spus că vin încă de la deschiderea clinicii SC SPITALIS Negrești și că niciodată nu li s-a cerut absolut nimic suplimentar în afara biletului de trimitere iar când au încercat să ofere chiar și o simplă ciocolată au fost refuzate într-un mod politicos dar și categoric.
Mi-au spus că pentru afecțiunile pe care le au pentru nimic în lume nu s-ar duce în altă parte.
 
Pare greu de crezut că doar în baza biletului de trimitere, fără costuri suplimentare, fără o mică atenție, fără intervenții să beneficiezi de analize si tratamente medicale de calitate dar vă îndemn pe toti să vă luați un bilet de trimitere, să vă prezentați la receptia clinicii și apoi să constatați si dumneavoastră dacă ce am scris reprezintă adevărul sau nu.
Și chiar să scrieți tot ce se va întâmpla și veți afla cât veți fi în această clinică.
 
Nu am dat numele intenționat al celor care s-au opus până la această dată încredințării clădirii Spitalului Negrești care se tot depreciază pe zi ce trece întrucât m-am gândit că nu au fost niciodată în această clinică medicală, că habar nu au că săracilor dar și celorllalți ca mine nu li se cere vreun ban, din cauza faptului că ei având bani merg din motive de ei știute la alte clinici medicale, de stat sau private, așa cum și eu până la această dată am procedat, gândindu-mă cum să găsești calitate de excepție în serviciile medicale acordate tocmai la Negrești?! Dar DA. Aici la Negrești întâlnești profesionalism medical!
 
Deasemenea țin să precizez că dorința postărilor mele este doar pentru binele negreștenilor și al cetățenilor de aici.
 
Nu am făcut parte, nu fac parte și nu voi face parte niciodată din vreun partid politic dar ca OM al Societății Civile având doar dorința binelui membrilor comunității în ansamblu, în mod special binele celor cu venituri reduse, astfel încât mai multe persoane să beneficieze de servicii medicale extinse, de calitate, de locuri de muncă care ar apărea imediat fiind un necesar de zeci de asistenți medicali, infirmiere și alt tip de personal necesar, inclusiv pe servicii anexe care să furnizeze hrană, mentenanță de întreținere, în cazul încredințării clădirii Spitalului Negrești celor care au dovedit că pot realiza ceva așa cum trebuie, cred că este binevenit să existe unitate în acțiune la fel ca și în alte zone unde s-au redeschis spitalele.
 
Doamne ajută la redeschiderea Spitalului Negrești!

Ziua a VI-a  Azi am încheiat procedurile medicale de fizioterapie și masaj la SC SPITALIS Negrești!

Am tot repetat dar pentru că această postare va fi cel puțin pentru o perioadă de o lună de zile ultima pe acest subiect al tratamentului la SC SPITALIS Negrești voi aminti câteva aspecte constatate de mine:
 
– la SC SPITALIS Negrești beneficiezi de un act medical de calitate efectuat de medici specialiști și asistenți medicali foarte bine pregătiți orientați către pacient, doar în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, fără atenții,fără cadouri, fără șpăgi sau orice altă formă de recunoștință, cadrele medicale refuzând într-un mod politicos astfel încât nici să te simți jignit dar și atât de categoric încât acest lucru să nu se mai repete.
 
– am intrat în contact direct cu medicul specialist reumatolog, asistenta medicală de la acest cabinet, asistenta medicală de la balneo-fizioterapie, cadrul medical de la masaj, asistenta medicală de la recoltări de sânge, asistentul medical de la EKG și cu pacienții care așteptau în aceste locuri – ce am scris mai sus mi-a fost spus de un număr de peste 30 de persoane cu care am intrat in vorbă în cadrul SC SPITALIS, în toate aceste zile și față de care am deschis subiectul și am adresat întrebări concrete primind răspunsuri clare că nu se acceptă nici măcar o ciocolată.
 
– mulți mi-au spus că vin de ani de zile aici și nu au nevoie să meargă în altă parte, fiind foarte mulțumiți de calitatea serviciilor medicale dar și de faptul că totul se oferă în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, fără nimic altceva.
 
– cadrele medicale ascultă cu atenție tot ceea ce au de zis pacienții și răspund frumos, într-un mod civilizat, oferind pacienților orice răspuns la aspectele ce țin de calitatea de pacient în cadrul clinicii, fiecare intrând la procedurile medicale în ordinea planificării.
 
– directorul unității doctorul Iulian Serban este în permanență deschis la orice dialog, ascultă cu atenție pacienții iar singura lui dorință este oferirea unui act medical de calitate oricui, cu aceeași considerație.
Afirmă deschis că dacă întreg Consiliu Local al Primăriei Negrești votează încredințarea clădirii actualului Spital Negrești închis, aflată într-o continuă degradare, către SC SPITALIS Negrești atunci așa cum arată clinica actuală SC SPITALIS Negrești așa va arăta și Spitalul Negrești cu aceleași tratamente medicale acordate cu aceeași considerație și fără șpăgi, intervenții, cadouri sau altceva de acest gen.
 
Acestea sunt aspectele constatate de mine la clinica medicală SC SPITALIS Negrești în toate aceste zile de tratament medical.
 
Felicit personalul angajat și îi asigur că sunt extrem de mulțumit atât de actul medical cât și de modul frumos de relaționare cadru medical/pacient și bineînțeles pe domnul doctor Iulian Șerban care a dovedit că inclusiv în Vaslui se pot realiza lucruri bune în beneficiul cetățenilor.
 
P.S. Astăzi la plecare am fost rugat să nu uit nimic inclusiv cutia cu cremă. am rămas încă odată impresionat de respectul și corectitudinea cadru medical/pacient. Rar am mai întâlnit așa ceva.

Felicitări și pentru acest aspect! 🙂


M-a sunat o persoană sus pusă să mă întrebe de ce doresc alocarea clădirii Spitalului Negrești către acea clinică?!
I-am spus că voi scrie pe Facebook răspunsul și mi-a promis că îl va citi. Din experiențaă evit răspunsurile directe importante.
Dar cum am ieșit din casă am și văzut răspunsul.
Pe stradă observ o doamnă cu doi saci în spate tot aplecându-se și ridicând mici obiecte. Mă apropii de dumneaei o salut cu respect și o întreb ce anume face. Îmi spune că azi nu a găsit nimic de muncă asa ca s-a hotărât să meargă pe jos pe drumul județean până în comuna Dumești și de pe marginea drumului să adune fier vechi.
O întreb curios ce fel de fier vechi se găsește și îmi arată sacii zicând: căni de tablă, cutii de conserve, table mici și ruginite, bucăți mici de sârmă, lanțuri rupte și multe altele pe care oamenii le aruncă pe stradă.
Pentru astfel de persoane lupt ca Spitalul Negrești să fie redeschis, pentru oamenii care nu au 10 lei sa ajungă odată pe an la Vaslui dar să mai ceară o internare la un spital la Vaslui, pentru oamenii care vor sa muncească dar nu găsesc și nu li se oferă nimic în timp ce altii au salarii, pensii și indemnizații nesimțite , pentru astfel de persoane care deși nu au să își pună pâinea cea de toate zilele pe masă nu întind mana la cerșit, pentru oamenii care nu au școală dar nu stau cu mâna întinsă și au o demnitate mai înaltă decât orice alt demnitar, pentru acești oameni care îți oferă un zâmbet mai frumos decât orice alt rânjet sadic al politicienilor corupți care nu ii interesează de cauza săracului.
Și lupt și pentru mine pentru ca nu cumva să ajung atât de nepăsător încât cauza celor mulți, needucați și săraci să nu fie apărată de nimeni.
Lupt ca măcar câteva zeci de familii sa aibă cel puțin un adult care sa mai aibă un loc de munca în Negrești, acasă.
Acesta este răspunsul meu

Cum arată Spitalul din Negrești astăzi – am găsit acest videoclip realizat de PRO TV . Vor lăsa consilierii locali să se distrugă de tot acest edificiu și vor împiedica în continuarea crearea de noi locuri de muncă și împiedicarea unui act medical profesionist la un nivel mai mare?!

Comentarii Facebook

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*