NOUA DICTATURĂ poartă numele de PNL- USR + PLUS!

NOUA DICTATURĂ poartă numele de PNL- USR + PLUS!
 
Este posibil ca aceste rânduri să fie citite nu numai de persoane rău intenționate dar și de persoane care nu îmi cunosc activitatea mea publică și care cred cu sinceritate că a te exprima prin înjurături în mediul online, prin amenințări cu acte de violență sau cu moartea în diferite feluri la adresa celor care au o altă opinie decât a lor, reprezintă o normalitate dar si necesitate, fapt pentru care înainte de a aduce argumentele că dictatura lui Dragnea, de fapt un sistem politic corupt, fără principii, a fost înlocuită cu o altă dictatură, tot la fel de fără principii, indiferent cât se „bate toba” că nu ar fi așa, am să fac o mică descriere a activității mele.
 
Am o activitate publică în mediul online și în mediul public din conștiință ca activist al promovării drepturilor omului, al respectării legilor țării, al luării atitudinii clare și ferme prin organizarea de acțiuni civice și proteste împotriva clasei politice, indiferent din care partid s-ar afla la guvernare dar și împotriva luării unei atitudini ferme față de abuzurile comise de diferite instituții ale statului.
 
Concret, am protestat clar împotriva infractorului Dragnea, în mod repetat, în județul Vaslui și în țară, în Vaslui adeseori singur în fața instituțiilor publice din Vaslui, cu o portavoce, în care prin exprimarea adevărurilor spuse politicienii tremurau de frică și făceau planuri cu șefii de structuri cum să mă oprească și chiar să mă aresteze. Nici azi nu au renunțat la aceste planuri mârșave.
 
Sunt singurul cetățean al județului Vaslui sancționat contravențional în mod repetat pentru asemenea evenimente în ultimii doi ani, sancțiuni primite din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui și a Poliției Locale Vaslui.
 
Nu am făcut parte absolut niciodată din niciun partid politic, nu fac parte și nici nu voi face parte absolut niciodată din vreun partid politic, nu am avut contracte cu statul și nu am contracte cu statul, nu am primit absolut niciodată absolut niciun leu sau vreo altă sumă de bani de la vreun partid politic sau politician, direct sau prin intermediari.
 
Sunt persoana care la data de 10 august 2018 în fața Consiliului Județean Vaslui și a  altor instituții sub amenințarea cu arestarea că tulbur liniștea publică am citit în fața tuturor instituțiilor publice administrative și politice „PROCLAMAȚIA DE LA VASLUI” al cărui text am să îl pun la sfârșitul acestei postări și nu am văzut pe niciunul din rândul celor de la PNL – USR care azi sărbătoresc victoria alegerilor de la europarlamentare să zică că susțin un astfel de demers cetățenesc, ci din contră membri și simpatizanți ai acestora m-au jignit și chiar amenințat în fel și chip de-a lungul timpului.
 
În data de 10 august 2018 aș fi mers fără discuție în Piața Victoriei din București însă din cauza stării sănătății, respectiv a unui reumatism sever, spondilită anchilozantă și a unor afecțiuni emoționale depresive, boli de care sufăr de mulți ani fiind sub tratament, nu am putut ajunge, însă tot am dat curs citirii PROCLAMAȚIEI DE LA VASLUI așa cum am putut.
 
Am condamnat în termeni categorici actele de represiune politică și acțiunile opresive și ilegale ale Jandarmeriei și ale oricărei structuri, mai ales cu privire la evenimentele din data de 10 august 2018, punctând clar asupra unor momente, evenimente și persoane dar am luat și apărarea unor persoane din aceste structuri despre care am avut convingerea că sunt acuzate nefondat, ori mi-am exprimat convingerea asupra unor acte infracționale comise asupra unor lucrători din aceste instituții, pe principiul că răspunderea în fața legii nu este facultativă și că nimeni nu este mai presus de lege.
 
Alături de o altă persoană din județul Vaslui am fost primii cetățeni ai județului Vaslui care am montat corturile „Fără penali” în județul Vaslui și am procedat la strângerea de semnături pentru acest demers cetățenesc inspirând cu curaj și pe ații, nu numai să semneze, ci să strângă și aceștia semnături.
 
Am militat activ prin promovarea de petiții și proteste pentru drepturile persoanelor cu dizabilități locomotorii care se deplasează în scaune cu roți sau pentru drepturile persoanelor cu o afecțiune psihică în județul Vaslui, dar chiar și în fața Guvernului României când am considerat că Viorica Dăncilă a jignit persoanele diagnosticate cu autism…și lista ar putea continua cu situații si exemple nenumărate.
 
Activitatea mea publică constă și în realizarea unor filmări publice care constau în prezentarea evenimentelor publice și a activităților publice ale instituțiilor publice și nu numai, la care am participat în țară dar și în străinătate, nu am absolut nicio problemă de a mă întâlni cu absolut oricare persoană, de a discuta, de a saluta, de a mă fotografia, indiferent de cine este acea persoană, considerând că evenimentul impune atitudinea și de a-mi exprima punctul de vedere, opinia sau convingerea cu privire la un eveniment sau o persoană, de a o aprecia pentru anumite calități sau de a o mustra pentru anumite fapte și atitudini.
 
Când Iohannis președintele țării a declarat televiziunilor că soția lui nu va merge la audieri pentru a da declarații într-o cauză penală că îl însoțește într-o vizită de stat am luat atitudine publică și față de acesta.
 
Acum am să intru în a oferi explicații de ce consider că „NOUA DICTATURĂ poartă numele de PNL- USR + PLUS!”.
 
Definiția din DEX în mediul online a cuvântului dictatură este: „dictatúră1 sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 382 / V: (îvr) dictăt~ / Pl: ~ri / E: lat dictatura, fr dictature] 1 Formă de guvernare în care o persoană (sau o colectivitate restrânsă) deține autoritatea supremă, nelimitată prin legi, bazată adesea pe violență.
 
Evident că regimul comunist a fost o astfel de dictatură, evident că regimul lui Dragnea a fost o astfel de dictatură și este evident pentru mine că „PNL- USR + PLUS” devine/este o astfel de dictatură în care, în prezent susținătorii unei astfel de dictatură bazată pe violență etichetează și recurg la violență verbală, pe stradă și în mediul online față de cei care au alte opinii.
 
WIKIPEDIA prezintă și mai clar definiția unei dictaturi:
„Prin dictatură se înțelege un regim politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică și, prin urmare, un popor este condus forțat de către o persoană, un partid, sau un grup de oameni.
Dictaturile de regulă nu țin cont de drepturile omului, scopul lor fiind menținerea puterii.”
 
Rețineți ultimele afirmații: „Dictaturile de regulă nu țin cont de drepturile omului, scopul lor fiind menținerea puterii.”, cu alte cuvinte drepturile omului sunt călcate ori de susținătorii dictaturii, ori de autoritățile de forță aflate în subordonarea dictaturii care fac absolut orice pentru a se plia pe susținerea noii dictaturi și aici intră puterea politică, puterea judecătorească, puterea forțelor de ordine (poliție, jandarmerie etc), care sunt în stare de manipulare a maselor de oameni, de minciună și abuzuri în numele unei pretinse dreptăți.
 
Eu sunt victima unei noi campanii de denigrare din partea actualei dictaturi pentru exercitarea dreptului meu la libera exprimare, o judecătoare din cadrul Judecătoriei Vaslui neluând în considerare PROBA VIDEO a unui eveniment de protest din care rezultă clar că la data și ora la care sunt acuzat că aș fi făcut faptele descrise într-un proces-verbal de constatare a contravenției la un protest, nu am comis faptele de care sunt acuzat nefondat și netemeinic, mai mulți polițiști mințind în Rapoarte oficiale la adresa mea, deși proba video infirmă aceste acuzații mincinoase la adresa mea.
 
Presa tace, actuala dictatură tace deși sunt victima clară a unui abuz din partea statului, neținându-se cont de drepturile omului.
 
Mai mult sunt înjurat și amenințat necontenit de membri și susținători ai actualei dictaturi care consideră normale asemenea lucruri.
 
Nu am nicio problemă de a lua apărarea și celor care se fac vinovat de fapte infracționale atunci când consider că le sunt încălcate drepturile omului.
 
Liviu Dragnea evident se face vinovat de mult mai multe fapte reprobabile decât cele pentru care a fost condamnat. Însă ceea ce s-a petrecut cu ocazia arestării și este redat în mediul online în multe videoclipuri, mai ales scenele ultime ale „drumului” spre pușcărie consider că depășește limita bunului simț și este o promovare a urii față de o persoană chiar găsită ca fiind vinovată de comiterea unor infracțiuni.
 
Eu consider că și Liviu Dragnea are dreptul la apărarea demnității umane chiar în drum spre pușcărie, iar dacă liderii formațiunilor politice declarate ca fiind „câștigătoare la alegerile europarlamentare” nu iau atitudine publică față de acest comportament public reprobabil al unor susținători ai lor nu arată decât că nu sunt decât niște profitori de imagine de pe urma noului val și fel de populism.
 
Pentru că actuala DICTATURĂ „PNL- USR + PLUS!” își bazează creșterea procentelor electorale pe valul de indignare publică față de vechea dictatură al cărui exponent a fost infractorul Dragnea și nu pe principiile respectării drepturilor omului, pentru că nu condamnă manifestările de încălcare a demnității umane, profitând din plin de valul de „nou populism vulgar”, pentru că susține tacit sau direct astfel de practici extremiste și pentru că scopul lor declarat este de a obține puterea, dar fără nicio referire la respectarea drepturilor omului sau de a se ralia cu cauze corecte, inclusiv spre a nu folosi structurile de forță împotriva celor care au alte puncte de vedere, opinii și convingeri, consider că vechea dictatură a fost înlocuită cu noua dictatură, tot la fel cum s-a instaurat dictatură comunistă, dictatura ilesciană, dictatura lui Băsescu, întrucât și pe vremea lui jandarmii au bătut populația țării la proteste și foarte putini dintre ei au fost condamnați, dictatura lui Dragnea și mai nou DICTATURĂ „PNL- USR + PLUS!” ai cărei lideri politici îi vom vedea curând dacă vor renunța la pensii speciale, dacă vor modifica Constituția și vor reduce numărul de parlamentari la 300, dacă vor introduce în legi prevederile REFERENDUMURILOR, dacă vor renunța la pensiile speciale prin modificarea legislației sau prin depunerea DEMISIEI din Parlament în ultima zi, pentru a nu exista un mandat întreg și astfel să nu beneficieze de pensie nesimțită de parlamentar, dacă vor condamna clar manifestările prin care se încalcă demnitatea umană, dacă vor condamna public abuzurile autorităților, agresiunile jandarmilor, abuzurilor din justiție, ale polițiștilor și multe altele.
 
Având în vedere ceea ce se întâmplă acum și modul cum și-au construit campania electorală mă îndoiesc că evoluția politică a acestora va fi diferită de colectivizarea comunistă forțată, de actele de represiune politică, de intimidări, de agresiuni, de crimele de la Revoluția din 1989 în numele înlăturării unui dictator și regim politic dictatorial, de mineriade, de 10 august 2018 și de oricare alt abuz făcut de cei dinainte cu sprijinul unor structuri admnistrative sau de forță (poliție, jandarmerie, sistemul judiciar) instituții care de regulă se pliază imediat pe favorurile pe care ei le obțin oferind la schimb favoruri noii DICTATURI.
 
Și asta pentru că nu au principii….iar acest fel de DICTATURĂ este și mai periculos decât cel care s-a instaurat întâi pe minciună și apoi pe forță, pentru că acesta se instaurează pe violență și călcarea drepturilor omului.
 
De regulă oamenii cu principii suferă abuzuri în oricare fel de dictatură, se merge de la șicane în viața cotidiană, la încălcări flagrante ale drepturilor omului, sancționări ilegale și abuzive, și se ajunge până și la suprimarea vieții, ori prin asasinate la comandă realizate de profesioniști într-un mod barbar sau într-un mod „elegant” prin înscenări ale sinuciderii, ori prin folosirea unor dezaxați sau persoane fără principii, instigate la crimă.
 
Știu ce vorbesc și ce scriu. Chiar dacă oficial nu mai există unitățile terorii, ele totuși sunt activate în diferite forme și există tot la fel de sigur cum eu încă mai exist în momentele la care încă mai pot să mai scriu în libertate și în viață aceste rânduri.
 
bty

Nu am să mă opresc vreodată din a critica DICTATURA indiferent de numele pe care o poartă, nu am să mă opresc niciodată din a apăra drepturile omului chiar dacă voi face aceasta chiar și cu privire la cei care au comis asupra mea cel mai mare abuz sau cele mai mari atrocități pentru că nu vreau să fiu ca ei, ci vreau să le dovedesc și să îi ajut să vadă o „rază de lumină” cum ar fi fost dacă cu toții am fi apărat și respectat drepturile omului și că există cel puțin o persoană care trăiește după principii și valori constituționale.

 
Încă nu este prea târziu…ca țara noastră să fie o oază de libertăți și drepturi fundamentale ale omului.
 
– Un OM al Societății Civile, Rusu Jenică
 
P.S. Mai jos se află mesajul meu citit în fața autorităților de la Vaslui la data de 10 august 2018.
PROCLAMAȚIA DE LA VASLUI
10 august 2018
 
1. Demisia infractorului Dragnea și a lui Tăriceanu din Parlamentul României.
Prin modificarea legilor justiției cei doi ne-au făcut de tot râsul în Europa.
 
2. Anularea legilor favorizării șleahtei infractorilor prin care au fost modificate legile justiției și revenirea la legislația anterior acaparării puterii parlamentare și guvernamentale.
 
3. Demisia guvernului de marionete „Dăncilă și ale tuturor odraslelor politice aciuiate ca lipitorile la banii publici prin diferite ministere, în diverse funcții.
 
4. Numirea unui prim-ministru apt și bine pregătit profesional de a prelua președinția Consiliului Europei și a salvării României din haosul instaurat și generat de acțiunile mafioților politici.
 
Din noul guvern să fie excluși politicienii, indiferent de partidul politic de care aparțin.
Noul guvern să fie numit pe o perioadă de minim doi ani de zile, timp în care să aibă loc noi alegeri parlamentare, europarlamentare și prezidențiale.
În caz de necesitate, prelungirea mandatului guvernamental pe o perioadă de încă 4 ani având în vedere zăcămintele de gaze și petrol din Marea Neagră și necesitatea unei corecte exploatări în beneficiul poporului român și nu al infractorilor.
 
5. Repunerea doamnei Laura Codruța Koveși în funcția de procuror șef al DNA și continuarea cu celeritate a cercetărilor în dosarele penale de corupție, în vederea arestării grupurilor organizate de infractori din rândul mafioților politici.
Readucerea în DNA a procurorilor curajoși și neînfricați care nu s-au lăsat intimidați și au fost îndepărtați din fucțiile deținute. prin acțiunile grupurilor infracționale ale mafioților politici.
 
6. Repunerea în funcție ca director executiv al SRI a generalului Coldea, un adevărat patriot și bun profesionist al muncii de intelligence având în vedere escaladarea gradului de alertă, de amenințare din partea Rusiei și a altor amenințări din orientul mijlociu, precum și a escaladării acțiunilor șleahtei infractorilor care au atentat la valorile statului de drept, campania denigrării generalului SRI Floria Coldea având loc ca urmare a planurilor Rusiei de îndepărtare din funcție a acestuia, ca urmare a creării de către acesta a unei structuri specializate care să se ocupe cu deconspirarea agenților acoperiți și a celor recrutați de Rusia și care acționează în România, în domeniul militar, economic, politic etc.
 
Rusia nu o dată prin diferiți reprezentanți și-a declarat intenția și posibilitatea de a ocupa România, de a ajunge cu armata rusă în București sau de a dezintegra teritorial România și aproape zilnic există informări din domeniul militar cu privire la agresiuni continue ale Rusiei, de la spațiul aerian până la cel maritim-terestru, atacuri cibernetice etc.
 
7 Judecarea proceselor de coruptie cu termene cât mai scurte de 1 – 2 săptămâni.
 
8. Creșterea independenței justiției care să soluționeze independent și cu imparțialitate orice cauză penală, fără presiuni din partea mafioților politici și respectarea tuturor hotărârilor judecătorești.
 
9. Demisia din Parlament a parlamentarilor cunoscuți cu probleme penale sau care au susținut virulent modificarea legilor justiției.
 
10. Renunțarea prin lege și noi prevederi constituționale la imunitate în fața legii a parlamentarilor indiferent de infracțiunea săvârșită.
Ei trebuie cercetați penal și trimiși în judecată cu celeritate când există dosare penale deschise pe numele lor astfel încât în clasa politică din România să existe oameni cinstiți și integri iar problemele penale să și le rezolve în fața justiției nu prin invocarea imunității parlamentare, modificarea legilor justiției etc.
 
11. Parlament cu 300 de parlamentari și revenirea legislației la normalitate fără posibilitatea angajării rudelor și a amantelor în cadrul birourilor parlamentare sau pe alte funcții care se ocupă fără concurs, doar prin numire.
 
12. O corectă reprezentare parlamentară a românilor din diaspora.
 
13. Anularea de urgență a pensiilor speciale ale parlamentarilor și reducerea actualelor indemnizații ale parlamentarilor.
Anii de activitate în parlament să fie considerați ca ani de stagii de cotizare la pensie.
 
14. Modificarea Constituției României conform cu dorințele poporului „Fără penali în funcții publice”, inclusiv cu aspectele solicitate de un număr de 3.000.000 – 4.000.000 de cetățeni ai României privind familia tradițională.
 
15. Activități cu adevărat patriotice in anul Centenarului și nu de partid.
Continuarea activităților specifice sărbătoririi Centenarului Marii Unirii și pe toată perioada anului 2018 și a anului 2019 având în vedere acțiunile extremiștilor maghiari preconizate în anul 2019 și întărirea capacității de apărare a României.
În anul 1919 România datorită acțiunilor extremiste ale Ungariei de a ataca și invada teritoriul național românesc a fost obligată să se apere și să înfrângă armata bolșevică maghiară, ajungând până la Budapesta.
Există informații de aceeași natură cu privire la anumite evenimente care s-ar putea petrece și în anul 2019 din partea unor extremiști maghiari fapt pentru care se impune continuarea activităților sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și în cursul anului 2019, precum și creșterea activităților operative pe linie de securitate națională și creșterea capacității de apărare a teritoriului național.
 
16. Finalizarea construcției Catedralei Mânturii Neamului de la București în anul 2018 simbol de identitate națională al unității statului național, unitar și independent, precum și al românilor de pretutindeni.
 
17. Creșterea gradului de îngrijire medicală în unitățile medicale din România la standarde corespunzătoare și o politică națională de tratare a pacienților cu respect de către cadrele medicale.
 
18. Cinstirea cu adevărat a veteranilor de război cu o indemnizație/pensie de minim 5000 (cinci mii) lei lunar și desemnarea unor asistenți sociali de a-i vizita săptămânal în vederea asigurării a tot ceea ce au nevoie ca astfel măcar ultimii ani de viață să fie petrecuți cât mai frumos și mai decent.
 
19. Spital de recuperare dedicat veteranilor de război care au diferite infirmități și dizabilități.
Respectul pentru cei care lucrează sau au lucrat în domeniul apărării, ordinii și siguranței naționale care au suferit diferite afecțiuni ale sănătății și care din cauza invalidității care a rezultat în timpul activității au nevoie de atenția, susținerea, îngrijirea și recuperare unor specialiști, precum și adoptarea unei legislații corespunzătoare ca cei care au fost trecuți în rezervă pentru diferite afecțiuni medicale dobândite în perioada angajării în aceste structuri să beneficieze de aceleași drepturi ca și cei activi având în vedere că îmbolnăvirea a avut loc în timpul perioadei angajării în aceste structuri, independent de voința lor.
 
20. Redeschiderea unor unități medicale – spitale locale – în sistemul public de stat sau privat cu susținere din partea statului român, în zonele defavorizate și care au fost închise abuziv de guvernul Boc și neredeschise de actualii mafioți politici lăsând populația cu venituri mici expuse bolilor și suferințelor.
 
21. Sprijinul persoanelor cu dizabilități la modul concret atunci când acestea adresează o solicitare autorităților statului.
De exemplu în Vaslui sunt necesare rampe la nivelul traversării străzilor, pe la trecerile de pietoni iar strigătul de ajutor nici nu este luat în seamă în timp ce anual pentru chiolhanuri de imagine politică ale unor politicieni sub aspectul mincinos și amăgitor al organizării unor evenimente culrural-social-artistice se cheltuiesc sume impresionante de bani cu care s-ar putea executa toate aceste rampe.
Motivația unora că nu sunt fonduri pentru acest demers al executării unor rampe la nivel stradal în timp ce alocă sume mari pentru chiolhanuri, amăgirea simțurilor morale unora și grandomanie arată că nesimțirea unora a ajuns la cel mai înalt grad, situație intolerabilă pentru cei care au bun simț și simt alături de persoanele cu dizabilități.
 
22. Proiecte, programe și cursuri de reconfigurare a mentalității militarilor din cadrul Jandarmeriei Române folosită adeseori de mafioții politici pentru acțiuni și represiuni nedrepte.
Cei care nu au capacitatea de a înțelege că activitatea lor se află în slujba cetățenilor și nu a mafioților să fie orientați către alte profesii, concomitent cu trimiterea în judecată a celor care au comis abuzuri.
 
23. Dreptul la proteste al tuturor cetățenilor să fie respectat cu stabilirea de către autorități a unor locuri publice vizibile centrale dedicate adunărilor publice și manifestărilor civice, în fiecare localitate din țară, unde fiecare cetățean să își poată exprima public opiniile, pe lângă orice alt loc public în care ar exista o notificare prealabilă.
 
24. Drumuri comunale, județene, naționale și autostrăzi la standarde europene cu asigurarea unor condiții de școlarizare optime pentru toți copiii din orice localitate.
 
25. Verificarea averilor tuturor politicienilor din Parlament și ale tuturor funcționarilor din administrațiile locale pentru a se stabili dacă averile acumulate au fost obținute din veniturile legal obținute având în vedere că pretudindeni în țară există persoane din administrație care ostentativ cheltuiesc sume mari de bani sau au bunuri în folosință care întrec evident veniturile lor, concomitent cu emiterea unei legislații de confiscare extinsă a averilor și sumelor de bani obținute ca produs al unor infracțiuni.
 
– Un OM al Societății Civile, Rusu Jenică
 
P.S. Fac precizarea încă o dată că nu am făcut parte absolut niciodată din niciun partid politic, nu fac parte din niciun partid politic și nici nu voi face parte vreodată din niciun partid politic.
 
Aceste 25 de puncte le-am sintetizat din discuțiile pe care le-am avut în județul Vaslui cu cetățenii civili dar și cu cei din domeniul apărării, ordinii și siguranței naționale din județ și de la nivel național, în perioada de când șleahta de mafioți politici atacând valorile statului de drept au încercat să modifice legile justiției și până în prezent.
Comentarii Facebook

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*